Începerea grădiniţei este momentul în care cei mici de desprind de braţele mamei şi trec într-o nouă etapă, momentul încă care perioada de bebeluşi se termină definitv şi aceştia trec în etapa minunată a copilăriei. Cu toate acestea, plecarea la grădiniţă reprezintă şi o schimbare majoră în viaţa lor, ceea ce le poate provoca diferite sentimente, uneori contradictorii, cărora nu ştiu cum să le facă faţă. 

Totodată, nici părinţii nu sunt scutiţi de emoţii, uneori aceştia fiind cei care se tem cel mai tare de acest moment. Iar aceste sentimente pot fi transmise, în mod involuntar, şi celor mici. Astfel că atunci când ajung la o grădiniţă privată în Ploieşti aceştia refuza să intre şi să se separe de părinţii lor. 

De aceea, specialiştii – atât psihologi, cât şi experţi în pedagogie sau parenting – recomandă ca părinţii să înceapă pregătirea copiilor pentru începerea grădiniţei cu mai mult timp înainte de momentul propriu-zis. În plus, aceştia pot ţine cont de câteva sfaturi, după cum urmează: 

  1. Introducerea ideii de a merge la grădiniţă 

Este foarte important ca cel mic să fie familiarizat cu ideea de a merge la grădiniţă, cu ceva timp înainte de începerea propriu-zisă a cursurilor. Acest lucru se poate face prin implicarea acestuia în procesul de căutare a grădiniţei potrivite şi prin povestirea de către părinţi atât a activităţilor minunate desfăşurate copiii la grădiniţă, cât şi amintirile frumoase ale acestora din acea perioadă.

În acest fel copilul îşi va crea o imagine despre ce presupune mersul la grădiniţă şi ce momente frumoase pot petrece în compania altor copii, care le vor fi colegi şi prieteni. Cu alte cuvinte, inducerea ideii de grădiniţă trebuie să fie făcută în termeni pozitivi. 

Ulterior, părinţii îi pot povesti copilului şi schimbările care vor avea loc în rutină lui şi a familie, în general, odată cu începerea grădiniţei.

2. Familiarizarea cu grădiniţa 

În perioada dinaintea începerii grădiniţei, părinţii pot alege să parcurgă de mai multe ori traseul către grădiniţă, pentru că cel mic să îl cunoască deja în momentul în care va şi rămâne la grădiniţă, şi pe care să îl parcurgă fără să-i trezească sentimente de anxietate. În plus, în acest fel şi părinţii pot observa cât durează drumul către grădiniţă, lucru foarte important în dimineţile grăbite.

3. Pregătirea obiectelor specifice grădiniţei 

Înainte de începerea grădiniţei, copiii pot fi implicaţi în întreg procesul de pregătire pentru începutul grădiniţei. De exemplu, o sesiune de cumpărături care să vizeze ţinute speciale pentru mers la grădiniţă şi a obiectelor necesare activităţilor pe care le va desfăşura la grădiniţă poate fi contextul perfect pentru a evidenţia aspectele pozitive şi frumoase ale mersului la grădiniţă.

4. Ultima zi de vacanţă 

În ziua de dinaintea începerii grădiniţei, părinţii pot organiza o activitate specială pentru copil, prin care să sărbătorească, în avans, trecerea într-o nouă etapă, de copil mare. De asemenea, ar trebui subliniat aspectul că la finalul zilei, părinţii vor veni şi vor lua copilul acasă.